De ce plec în India?

De ce plec în India?

Dragi prieteni,

Anul acesta India m-a chemat parca mai mult decât oricând. Nu că m-aș fi despărțit de ea vreodată…Ea a locuit în mine din totdeauna parcă, din 2009 de când am vizitat-o prima dată. Însă am avut așa o presimțire… Călătoria în India este călătoria vieții mele, anul acesta va fi a patra oară să mă întâlnesc cu lumina ei și simt că va fi complet diferit.

Voi pleca pentru următoarea lună să asist și să predau în cadrul cursului de Heartfulness yoga al Misiunii Shri Ram Chandra la Ashramul Memorial Babuji din Chennai, unde m-am format pe parte de valori spirituale, filozofie și învățături Raja Yoga, meditația inimii. Simt că este ocazia vieții mele și că nu am cum să ratez această oportunitate, așa că iată-mă cu azi înainte de zbor, cu mintea și inima deschise pentru ce urmează să se întâmple.

Nu am mai fost de cinci ani. Prima dată în 2009 am avut șansasă stau o lună, două săptămâni în minunatul ashram din Karagpur lângă Calcutta și alte două săptămâni în Chennai, la Ashramul Memorial Babuji. Am prins Crăciunul și Anul nou, de Vis! Am avut șansa să particip la un traning Scholarship de Valori Spirituale ale Misiunii Shri Ram Chandra, rădăcina mișcării globale de Heartfulness care a fost experiența vieții mele.

M-am îndrăgostit de India pentru tot ce mi-a oferit. Pentru culorile ei, pentru gradul de toleranță și acceptare pe care mi l-a dezvoltat dincolo de extremele ei, pentru bucuria în disciplină pe care mi-a transmis-o, pentru lecțiile de viață de neuitat pe care le-am absorbit, pentru apropierea de mine, prin toți cei pe care i-am cunoscut și mai ales pentru interacțiunea cu Maeștrii din Misiune!

A doua oară am fost prezentă în 2010 în cadrul unui festival organizat de Ziua de aniversare a unui învățător, în Tirrupur. A fost o experiență de o vară caldă și umedă, un grup de români, 20 la număr, unde am meditat la un loc cu alți 40.000 de practicanți. Acel sentiment…Vă puteți imagina energia în care te scalzi timp de o săptămână unde atâtea inimi ce vibrează la un loc?

A treia oară am avut oportunitatea de a fi facilitator la grupul de Scholarship de Valori Spirituale al Misiunii și traducător din partea României pentru Paula, o dragă prietenă din Hunedoara care se pregătea să devină și ea instructor Heartfulness…o experiență de neuitat tot pentru o lună. De data aceasta viața mi-a purtat pașii în puritatea naturii din Himalaya, într-un retreat de neuitat de la Satkol pe vreme de iarnă, în februarie 2011,

În cursul lunii iulie 2018 am primit o invitație de a preda în cadrul cursului de Heartfulness Yoga din Chennai. Sunt onorată de această invitație venită din partea lui Dolly, coordonatoarea Heartfulness Wellness & Yoga.

Toată hotărârea a fost luată din scurt. Cu aprobarea minunatului meu soț Roman, fără de care nu aș fi avut unda verde de susținere. Am cumpărat biletele înainte de a primi viza 😊 Am ales un zbor din Cluj, voi călători 22 de ore cu 2 escale. E minunat cum se așează lucrurile, când le dăm voie.

Am încredere în viață, viața ne susține. Încrederea aceasta este asemeni unei oaze de lumină care nu poate fi atinsă de caravana gândirii…

Iată-mă astăzi, la o zi după retreatul de yoga cu minunatul profesor Cosmin Iancu din Valencia alături de oameni deosebiți prezenți într-un weekend de retragere, transformare și practică la Măguri Răcătău.

Mâine voi păși în țara care mi-a oferit atât de mult…Incredibila Indie și al ei necunoscut…în ashramul de meditație din Chennai, unde sufletul mei vibrează…unde voi cunoaște atât de multă lume din întreaga planetă și mai ales voi trăi la unison cu inima mea. Simt ca va fi un nou salt, o creștere și o expansiune în conștiință.

Chiar dacă trebuie sa pun în așteptare toate clasele și proiectele din tară până la întoarcere, stiu sigur că această călătorie mă va ajuta să cresc, să mă dezvolt, să evoluez si să mă întorc de acolo o si mai buna versiune a mea, cu rezervorul plin de resurse deosebite pe care abia aștept să le împărtășesc cu voi.

…Sunt recunocătoare vieții pentru toate oportunitățile pe care mi le ivește și pentru câte mi-a deschis practica yoga și a meditației. Vă încurajez să vă faceți practica chiar dacă este o perioadă de concendiu și vacanță. E minunat să o menții vie, indiferent de condiții și să te bucuri de conectarea cu tine și să simți ce îți spune inima.

Las în urmă o dragă comunitate de yoga, prieteni și familie de care îmi va fi foarte dor, însă ne revedem în septembrie cu multe minunății de împărtășit!
Vă îmbrățișez tare, tare.

Cu iubire,
Daniela

De ce plec în India?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *